Ionel Dancă

DESCRIERE

( Realizator - Editor - Prezentator )

"După zece ani de presă scrisă am ales televiziunea. Singura televiziune de business din România: The Money Channel. Aici, să gândeşti rapid şi să acţionezi imediat este esenţial. Şi, poţi să faci acest lucru cel mai bine când vorbeşti liber.

Mă bucur să mă exprim liber la The Money Channel. Pentru că ştirile trebuie spuse atunci când se întâmplă. Iar ştirile de business nu înseamnă cifre seci lipsite de trecut şi fără viitor. În spatele lor există o poveste, o dramă, un conflict.

Pentru că piaţa şi economia sunt guvernate uneori mai mult de sentiment decât de calculul raţional al unor jucători care câştigă sau pierd în condiţii aseptice de laborator. Pentru că economia e un corp viu, uneori cu chip hidos de monstru în corecţiile sale, alteori cu linii armonioase ale unui tărâm al tuturor posibilităţilor.

Şi, televiziunea, spre deosebire de presa scrisă, îţi oferă avantajul emoţiilor în direct. Dacă le transmiţi mai departe, celor din faţa ecranului, ai reuşit."

A debutat în presă în 1997 la Cotidianul, iar între 1999 şi 2000 a lucrat la Roma pentru televiziunea RAI, la departamentul de revista presei internaţionale. Între 2000 şi 2003 a continuat să furnizeze servicii de presă online pentru RAI de la Bucureşti.

Apoi, timp de un an, a coordonat masterul de politici de integrare europeană de la SNSPA şi s-a ocupat de atragerea de fonduri europene de cercetare. Între 2005 şi 2007 a fost redactor-şef la revista EUROLIDER, iar apoi a fost editor de business internţionale şi editor-coordonator al secţiunii News la Business Standard.

În prezent este editor afaceri europene la The Money Channel.
Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!