Elisabeta Roman

DESCRIERE

( Realizator - Editor - Prezentator )

După ce a absolvit Academia de Studii Economice, în anul 2003, Elisabeta Roman nu îşi imagina că va lucra în mass-media. Spre sfârşitul anului 2003 însă, la numai câteva luni de la absolvirea facultăţii, s-a angajat la Grupul de Presa Bursa. A lucrat la departamentul Marketing, pentru ca în martie 2004 să treacă în redacţia ziarului. În paralel cu activitatea jurnalistică a urmat cursurile masteratului Marketing şi Comunicare în Afaceri, în cadrul ASE.

"După o muncă de redactor în presa scrisă economică de 3 ani, am realizat că imi pot muta activitatea şi în faţa camerelor. Le mulţumesc celor de la TMCTV că mi au dat şansa şi au avut încredere în mine. Ceea ce fac acum, la TMC, mi se potriveşte ca o mănuşă, dacă pot spune aşa. Trăiesc momentul, sau clipa, cum se spune. În doi ani de emisie, am "trait" live tot felul de evenimente. De la criza subprime cu efectele acesteia, luni în care am anunţat ieftinirea produselor până la creşteri economice impresionante ale economiei româneşti. M-am alăturat echipei TMC fără să stau pe gânduri, pentru că este un proiect ambiţios, dar şi provocator: ştiri economice, făcute într-un mod profesionist, liber şi cu mare acurateţe. Ca şi mine: ambiţioasă, profesionistă şi usor prea exigentă cu cei din jur... Aşa cum eu mă străduiesc să fac totul cât mai bine, la fel, vreau să-i văd pe toţi făcând aşa."

Business Line – luni-vineri 14:15, 15:15
Business Responsibility – sambata 10:00
Metropolis – luni 17:15, marti 18:45