Cautare avansata
Mai multe companii listate vor renunţa la distribuirea acţiunilor gratuite
16 ian 2009 The Money Channel
Dividendele ar putea reprezenta o ultimă motivaţie a micilor investitori de a intra pe piaţa de capital din România. În plus, actualii acţionari ar putea recupera o parte din pierderea suferită pe parcursul anului trecut, pentru că randamentele pot ajunge în unele cazuri şi la 50%.
Rezultatele Bermas şi Uztel pe primul semestru
04 aug 2008 The Money Channel
Bermas şi Uztel sunt primele companii listate pe Bursă care şi-au publicat în această dimineaţă rezultatele pe primele şase luni. Producătorul de bere a înregistrat o scădere drastică a profitului de la 1,4 milioane de lei la puţin peste 15 mii de lei.
Săptămâna aceasta încep raportările pe primul trimestru, pentru companiile listate la Bursă
29 apr 2008 The Money Channel
În această săptămână încep raportările pe primul trimestru, pentru companiile listate la Bursă. Mâine, şase emitenţi de pe Bursa de Valori Bucureşti îşi fac publice rezultatele pe primele trei luni ale anului. Cele mai aşteptate sunt datele Erste Bank. Cu o zi înainte de anunţarea rezultatelor, titlurile băncii austriece au fost în atenţia investitorilor şi au marcat aprecieri de peste 3%.
Titlurile Bermas Suceava se tranzacţionează mâine fără restricţii de preţ
15 apr 2008 The Money Channel
Titlurile Bermas Suceava se tranzacţionează mâine fără restricţii de preţ.
Estimari optimiste, in 2008, pentru multe dintre companiile listate la BVB
04 apr 2008 The Money Channel
Cele mai multe companii de pe Bursă care şi-au structurat bugetele pe 2008, se aşteaptă la creşteri de profit şi afaceri. Cu excepţia câtorva dintre societăţile de investiţii care, la fel ca anii trecuţi, au preferat să estimeze câştiguri mai mici, băncile ori companiile de utilităţi mizează pe un an mai profitabil.
Acţionarii Bermas Suceava au aprobat acordarea de dividende în bani şi acţiuni
28 mar 2008 The Money Channel
Acţionarii Bermas Suceava au aprobat acordarea de dividende în bani şi acţiuni.
Bermas Suceava propune bani şi acţiuni gratuite în contul profiturilor din anii trecuţi
22 feb 2008 The Money Channel
Bermas Suceava propune bani şi acţiuni gratuite în contul profiturilor din anii trecuţi. Conducerea companiei a stabilit un dividend brut pe acţiune de 6,4 bani şi propune spre aprobare majorarea capitalului social cu 1,6 milioane de lei prin emiterea a 2,3 milioane de acţiuni cu valoarea nominală de 70 de bani pe titlu.
Rompetrol triplează pierderile raportate la BVB la 9 luni
02 nov 2007 The Money Channel
Rezultatele raportate de Rompetrol Rafinare Constanţa triplează pierderile înregistrate de companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti. 14 societăţi şi-au publicat până acum rezultatele financiare pe primele 9 luni. Patru dintre aceatea cumulează pierderi de circa 95,6 milioane lei, în timp ce 10 însumeaza profituri de 243,4 milioane lei.
Profit cu peste 33% mai mic pentru Bermas Suceava la 9 luni
31 oct 2007 The Money Channel
Societatea Bermas Suceava a raportat un profit la finele lunii septembrie de 3 milioane de lei, cu 33,3% mai mic decât în perioada similară a anului trecut.
Bermas Suceava pregăteşte investiţii de 3,7 milioane de euro până la finele anului 2008.
08 oct 2007 The Money Channel
Acţionarii societăţii au aprobat planul de de investitii pentru anii 2007 şi 2008 în valoare de 3,7 milioane de euro. O parte din suma necesară investiţiilor va fi obţinută prin contractarea unor credite a căror limită maximă de creditare va fi de 2 milioane de euro pe termen mediu de 4 ani.
Bursa de la Bucureşti a avut o deschidere verde, accentuată pe sectorul financiar
09 aug 2007 The Money Channel
Deschidere verde, accentuată pe sectorul financiar, pe o lichiditate ceva mai modestă comparativ cu cea înregistrată în şedinţa de ieri până la aceeaşi oră.
Indicii BET şi BET-C au deschis şedinţa cu aprecieri de circa 0,7%, ...
Deschidere verde, accentuată pe sectorul financiar, pe o lichiditate ceva mai modestă comparativ cu cea înregistrată în şedinţa de ieri până la aceeaşi oră.
Indicii BET şi BET-C au deschis şedinţa cu aprecieri de circa 0,7%, ...
Bermas Suceava - Afaceri de 4 ori mai mari in trimestrul II
31 iul 2007 The Money Channel
Cifra de afaceri a Bermas Suceava a crescut de 4 ori în trimestrul II, iar faţă de anul trecut, aceasta a înregistrat un avans de 9,3% la 11,7 milioane de lei. Bermas Suceava a revenit pe profit în trimestrul ...
Alte 4 societăţi listate pe BVB îşi anunţă astăzi rezultatele pe primul semestru
31 iul 2007 The Money Channel
Alte 4 societăţi listate pe BVB îşi anunţă astăzi rezultatele pe primul semestru. Este vorba de TMK Artrom, Bermas, Comelf şi Siretul Paşcani. Artrom a înregistrat pe primele trei luni un profit net de 12,4 milioane lei, în creştere cu 6,2% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul sporirii cifrei de afaceri cu 64,5% la peste 131 de milioane de lei.
Multinationalele au vandut cu 30% mai multa bere
25 iul 2007 Business Standard
Cele patru companii multinationale producatoare de bere prezente pe piata romaneasca, membre ale Asociatiei Berarii Romaniei, au vandut in primul semestru al anului 7,29 milioane de hectolitri, cu 30% mai mult fata de perioada similara a anului trecut. Valoric, vanzarile multinationalelor au atins circa 500 milioane de euro, pe o piata de aproximativ 1,2 mld. euro.
Producatorii de bere, nevoiti sa cumpere malt din import
23 iul 2007 Business Standard
Importurile de malt, materie prima folosita în industria berii, vor creste substantial în acest an, deoarece o mare parte din culturile de orzoaica si hamei au fost compromise din cauza secetei, spun reprezentantii principalelor companii prezente pe piata.
REZUMAT BURSIER: Bursa inchide sedinta pe verde
12 iun 2007 The Money Channel
Indicii BET şi BET C, după evoluţii mai mult negative au revenit pe final şi au închis pe plus, datorită titlurilor SNP şi Banca Transilvania. BET a urcat cu 0,5% iar BET C s-a apreciat cu 0,33%. În ...
Indicii BET şi BET C, după evoluţii mai mult negative au revenit pe final şi au închis pe plus, datorită titlurilor SNP şi Banca Transilvania. BET a urcat cu 0,5% iar BET C s-a apreciat cu 0,33%. În ...
Rezumat Bursier 30.03: Lichiditate sporita in ultima zi a saptamanii la BVB
30 mar 2007 The Money Channel
Lichiditate sporita in ultima zi a saptamanii la Bursa de Valori Bucuresti. Valoarea de tranzactionare s-a ridicat la 21,6 milioane de euro, cea mai buna din aceasta saptamana, cei drept ajutata si de tranzactiile de pe piata DEAL unde ...
REZUMAT BURSIER: SIF-urile castiga peste doua procente
28 mar 2007 The Money Channel
Zi verde pe SIF-uri si rosie pe ceilalti doi indici, BET si BET C. Indicele societatilor de investitii a castigat peste 2% si a urcat astazi peste pragul de 60 de mii de puncte. Nu a reusit sa ...
Zi verde pe SIF-uri si rosie pe ceilalti doi indici, BET si BET C. Indicele societatilor de investitii a castigat peste 2% si a urcat astazi peste pragul de 60 de mii de puncte. Nu a reusit sa ...
Bermas Suceava acorda un dividend cu 11.4 procente mai mare pentru 2006
12 mar 2007 The Money Channel
Bermas Suceava acorda un dividend cu 11,4% mai mare pentru 2006.Actionarii au decis astazi ca dividendul brut pe anul trecut sa fie de 14 bani pe actiune in crestere cu 11,4% fata de cel pe 2005 cand s-a ridicat ...
Profit cu 26 de procente mai mare, anul trecut, pentru Bermas Suceava
09 feb 2007 The Money Channel
Profit cu 26% mai mare anul trecut pentru Bermas Suceava. Potrivit datelor preliminate publicate astazi, societatea a obtinut anul trecut un castig net de 4,48 de milioane de lei, in crestere cu aproape 26% fata de cel ...
Profit cu 26% mai mare anul trecut pentru Bermas Suceava. Potrivit datelor preliminate publicate astazi, societatea a obtinut anul trecut un castig net de 4,48 de milioane de lei, in crestere cu aproape 26% fata de cel ...
