Vienna Insurance reuşeşte un profit peste estimări în prima jumătate a anului 21 aug 2008 The Money Channel
Activitatea din Europa de Est a adus un profit peste aşteptări pentru Vienna Insurance, unul dintre cele mai importante grupuri active în domeniul asigurărilor. În România, grupul austriac este lider de piaţă şi a reuşit să obţină în primul semestru un profit brut de peste zece ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
CE a aprobat cu condiţii preluarea afacerilor din asigurări ale Erste de VIG 17 iun 2008 The Money Channel
Grupul Vienna Insurance poate prelua afacerile din domeniul asigurărilor deţinute de Erste Bank DOAR dacă vinde Unita România şi Bank Austria Credit Anstaldt. Aceasta este decizia Comisiei Europene, pentru a evita obţinerea de către asigurator a unor cote de piaţă prea mari, în cele două ţări.
Preluarea Unita de către Uniqa ar putea costa 230 milioane euro 29 mai 2008 The Money Channel
Grupul austriac Uniqa ar putea plăti circa 230 milioane de euro pentru societatea Unita, dacă preţul a fost stabilit pe baza unui raport similar cu cel al asiguratorului Asiban, au spus pentru NewsIn surse apropiate afacerii.
Vienna Insurance Group îşi vinde subsidiara românească Unita grupului austriac Uniqa 29 mai 2008 The Money Channel
Vienna Insurance Group a ajuns la un acord cu Uniqa Austria Group, în ceea ce priveşte preluarea integrală a agiguratorului românesc Unita de către Uniqa, afacere ce ar urma să fie încheiată în al treilea trimestru al acestui an, arată un comunicat emis de Vienna Insurance Group.
Omniasig vinde produse de asigurare pentru locuinţă în reţeaua de magazine Carrefour 18 apr 2008 The Money Channel
Carrefour România, în parteneriat cu asiguratorul Omniasig, oferă până pe 31 iulie serviciul de asigurare a locuinţei "Express Cassa" la preţul de 100 lei pentru o locuinţă în valoare de 50.000 euro şi este disponibil în magazinele Carrefour, a anunţat vineri retailer-ul.
REZUMAT BURSIER: BVB a închis ultima zi a săptămânii în zona roşie 11 apr 2008 The Money Channel
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat ultima zi de trnazacţionare a săptămânii în zona roşie, cu deprecieri cuprinse între unu şi două procente la nivel de indici. Investitorii au fost şi de această dată mai degrabă în expectativă, astfel că valoarea tranzacţiilor a fost de doar aproximativ 6,4 milioane euro. Titlurile financiare au fost ca de obicei între cele mai lichide, însoţite însă şi de cele din sectorul financiar.
În urma achiziţiei Asiban,Groupama urcă pe locul al treilea în piaţă 03 apr 2008 The Money Channel
Groupama, al treilea jucător pe piaţa asigurărilor din Franţa, va deţine aceeasi poziţie şi în Romania după achiziţia Asiban, în urma cumulării cotelor de piaţă ale subsidiarelor BT Asigurari, OTPGarancia şi Asiban. Cu o cotă de 13,7%, francezii vor urca astfel în clasamentul primelor brute subscrise instalându-se după Vienna Insurance Group şi Allianz-Ţiriac.
Agras a închis anul 2007 cu un profit de aproape 265.000 de lei 28 mar 2008 The Money Channel
Agras a închis anul 2007 cu un profit de aproape 265.000 de lei. Asta în condiţiile în care, în 2006, compania de asigurări a avut un câştig de doar 26.000 de lei.
Piaţa asigurărilor: VIG preia afacerile Erste Bank 27 mar 2008 The Money Channel
Vienna Insurance Group preia afacerile din asigurări ale grupul financiar austriac Erste Bank, inclusiv pe cele ale Băncii Comerciale Române. Valoarea tranzacţiei depăşeşte suma de 1,4 miliarde de euro.
Grupul austriac Vienna Insurance a preluat controlul total la Asirom 09 ian 2008 The Money Channel
Compania Vienna Insurance a anunţat Bursa de Valori Bucureşti că a mai cumpărat indirect încă 32% din capitalul societăţi de asigurări Asirom mărindu-şi participaţia la 98,46%. Grupul austriac nu a anunţat şi suma plătită pentru acest pachet de acţiuni.
Asirom va asigura parcul auto al Ministerului Apărării Naţionale pentru prime de 1 milion euro 20 dec 2007 The Money Channel
Asiguratorul Asirom, controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group, va asigura parcul auto al Ministerului Apărării Naţionale, urmând ca prima de asigurare totală să fie de circa 1 milion de euro din poliţele de răspundere civilă auto (RCA), a anunţat compania.
Omniasig vinde produse de asigurare pentru populaţie în reţeaua de magazine Carrefour 10 dec 2007 The Money Channel
Omniasig, în parteneriat cu Carrefour, lansează din 15 decembrie mai multe tipuri de asigurări destinate populaţiei, iar poliţele vor putea fi încheiate la standurile plasate în reţeaua de magazine din ţară a retailer-ului.
Agras va transfera asigurările agricole către Omniasig Vienna Insurance Group 05 dec 2007 The Money Channel
Acţionarii compania de asigurări Agras, membră a Vienna Insurance Group, au hotărât în şedinţa din 5 decembrie transferul portofoliului de asigurări agricole către Omniasig Vienna Insurance Group SA, a anunţat compania într-un raport publicat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Asirom estimează o creştere cu 18% a afacerilor în 2007 23 nov 2007 The Money Channel
Asirom estimează o creştere a primelor brute subscrise cu circa 18% în 2007 faţă de anul trecut, până la 200 milioane euro, ca urmare a accelerării vânzărilor către sfârşitul anului şi a lansării de noi produse de asigurare, a spus, pentru NewsIn, directorul general al companiei, Boris Schneider.
Omniasig a afişat afaceri în creştere cu 68% în primele nouă luni din 2007 14 nov 2007 The Money Channel
Omniasig-Vienna Insurance Group, al doilea asigurator de pe piaţa românească la finalul anului trecut, a afişat prime brute subscrise de 617,8 milioane lei în primele nouă luni din 2007, în creştere cu 68% faţă de acelaşi interval din 2006, a spus vicepreşedintele firmei, Radu Stănescu.
Vienna Insurance nine-month gross profit in Romania gains 29.2% following rise in GPWs 14 nov 2007 The Money Channel
Romania’s No. 1 insurance player Vienna Insurance Group said nine-month gross profit of most of the businesses held in the country rose 29.2 percent against the same period last year, bolstered by an increase in the Gross Premiums Written, a release by the group reads.
Vienna Insurance şi-a sporit profitul cu 29% pe piaţa românească în primele nouă luni 14 nov 2007 The Money Channel
Vienna Insurance Group, care deţine cinci companii de asigirări pe piaţa din România, a afişat un profit brut de 4,41 milioane euro în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 29,2% faţă de acelaşi interval din 2006, pe fondul avansului cu 80% al primelor brute subscrise, a anunţat grupul.
Vienna Insurance Group a devenit acţionarul majoritar al Asirom 07 nov 2007 The Money Channel
Compania austriacă de asigurări Vienna Insurance Group a cumpărat 20,2% din Asirom de la Interagro cu suma de 98,2 milioane lei . VIG deţine pachetul majoritar de 50,2%, după ce, la sfârşitul lunii iulie a achiziţionat 30,52% din Asirom de la InterAgro pentru 146 de milioane de lei.
Rompetrol triplează pierderile raportate la BVB la 9 luni 02 nov 2007 The Money Channel
Rezultatele raportate de Rompetrol Rafinare Constanţa triplează pierderile înregistrate de companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti. 14 societăţi şi-au publicat până acum rezultatele financiare pe primele 9 luni. Patru dintre aceatea cumulează pierderi de circa 95,6 milioane lei, în timp ce 10 însumeaza profituri de 243,4 milioane lei.
Agras Vienna Insurance a închis pe pierdere primele 9 luni ale anului 16 oct 2007 The Money Channel
Agras Vienna Insurance a închis pe pierdere primele 9 luni ale anului. Compania de asigurări a raportat o pierdere de 1,15 milioane de lei, la finele trimestrului III, după ce anul trecut, în acelaşi interval, înregistra un câştig de puţin peste 823 de mii de lei.
Societăţile de asigurări, depăşite de problemele din agricultură 02 oct 2007 The Money Channel
Societăţile care fac asigurări agricole ar putea plăti anul acesta cele mai mare daune din ultimii 14 ani, în urma ploilor cu grindină de la începutul lui septembrie.
Vienna Insurance Group a achiziţionat pachetul majoritar al Finans Securities 12 sep 2007 The Money Channel
Vienna Insurance Group a achiziţionat pachetul majoritar al Finans Securities. Subsidiarele din Romania ale Vienna Insurance Group (VIG), denumit anterior Wiener Staedtische, au înregistrat, în primele şase luni din acest an, venituri din prime de peste 192 milioane de euro, în creştere cu 79% faţă de perioada similară din 2006, a anunţat ieri grupul austriac.
Amânarea listării Erste a scăzut rulajul Bursei 09 sep 2007 The Money Channel
Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au depreciat în acestă săptămână, pe fondul unei lichidităţi reduse, sub influenţa ştirilor cu privire la amânarea listării Erste la BVB, încetinirea creşterii economice şi a suspiciunilor privind posibile dezechilibre la nivel ...
Rezumat bursier: Scăderi pe lichiditate modestă pe Bursa de la Bucureşti 05 sep 2007 The Money Channel
După câteva şedinţe de închidere mixtă, indicii bursieri au evoluat în aceeaşi direcţie mare parte a şedinţei. BET a pierdut aproape 0,5%, BET C s-a depreciat cu 0,2%, iar indicele societăţilor de investiţii a coborât cu 1,13%.
Preluarea Asirom de către Wiener Stadtische este analizată de Consiliul Concurenţei 23 aug 2007 The Money Channel
Consiliul Concurenţei a început să analizeze preluarea Asirom de către Wiener Stadtische şi va lua o decizie cu privire la fuziune în termen de 30 de zile, potrivit unui comunicat transmis joi de instituţie.
Afacerile Omniasig au crescut cu peste 50% în prima jumătate a lui 2007 17 aug 2007 The Money Channel
Compania de asigurări Omniasig a afişat afaceri în creştere cu mai mult de 50%. Volumul primelor brute subscrise a fost de 376 de milioane lei în prima jumătate a acestui an.

Avansul afacerilor Omniasig a avut loc ...
Unita a achiziţionat un pachet de peste 3,6% din Agras 26 iul 2007 The Money Channel
Unita controlează peste 90% din Agras. Societatea a mai cumpărat, în şedinţa precedentă, un pachet de peste 1,2 milioane de acţiuni Agras, ce reprezintă 3,6% din capitalul companiei de asigurări.
REZUMAT BURSIER: Corecţii pe BVB, după trei zile consecutive de maxime istorice 25 iul 2007 The Money Channel
După trei zile consecutive de maxime istorice, Bursa a închis astăzi pe corecţii semnificative. BET a coborât cu 3,4%, BET C a pierdut 2,83%, iar BET FI s-a depreciat cel mai mult, cu 4,22%.

Valoarea de tranzacţionare ...
Cea mai mare tranzactie din istoria asigurarilor 25 iul 2007 Business Standard
vanzarea Asirom cea mai mare tranzactie din piata romaneasca de asigurari a fost oficializata, ieri, pe piata Rasdaq printr-o tranzactie formala de tip deal, prin care Vienna Insurance Group (VIG) - Austria a achizitionat un pachet de 30% din actiunile Asirom, de la omul de afaceri Ioan Niculae.
Ioan Niculae vinde Asirom catre Vienna Insurance 23 iul 2007 Business Standard
Vienna Insurance Group (VIG), companie ce detine, consolidat, cea mai mare cota pe piata locala de asigurari -17,73% - va prelua pachetul majoritar al firmei autohtone de profil Asirom, in acest moment controlata de omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul InterAgro, au declarat pentru Business Standard surse apropiate afacerii.
REZUMAT BURSIER: Scadere pe SIF-uri si noi maxime istorice pe BET si BET C 27 iun 2007 The Money Channel
Sif-uri au închis pe scădere, în timp ce piaţa a atins noi maxime. BET a urcat cu 0,56%, BET C s-a apreciat cu 0,38%, marcând noi valori record. De altfel, cei doi indici au oscilat pozitiv toată şedinţa.
Agras estimează un profit brut de 3,27 milioane lei în 2007 24 apr 2007 The Money Channel

Compania de asigurări Agras, membră a Vienna Insurance Group, estimează obţinerea unui profit brut de 3,27 milioane lei în anul 2007 şi a plănuit investiţii în valoare de 223.000 euro, potrivit raportului transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.
Agras si-a redus pierderile pe anul trecut 02 mar 2007 The Money Channel
Societatea de asigurari a raportat pe 2006 pierderi de putin peste 282 mii de lei, cu aproape 82% mai mici decat cele inregistrate in 2005, cand s-au cifrat la 1,55 de miliaone de lei.

Agras a avut ...
Raportarile financiare preliminate pe anul trecut se apropie de final. 23 feb 2007 The Money Channel
Restante mai sunt doar trei societati. Aerostar si Agras vor face astazi acest lucru, iar ultima ramane Petrom care isi va face publice rezultatele pe 6 martie. In mare parte asteptarile au fost confirmate, insa au fost si cateva ...
Vienna Insurance Group va activa în mod direct pe piaţa asigurărilor din România 21 feb 2007 The Money Channel
Vienna Insurance Group, compania austriacă ce controlează societăţile româneşti de asigurări Omniasig, Omniasig Life, Unita şi Agras, va activa în mod direct pe piaţa asigurărilor din România, notificând, în acest sens, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Raiffeisen Bank a vandut actiunile detinute la Agras 11 ian 2007 The Money Channel
Raiffeissen Bank a renuntat la intreaga participatie de 12,98% pe care o avea la Agras Asigurare Reasigurare. Pachetul de peste 4,4 milioane de actiuni a fost vandut printr-o tranzactie pe piata secundara a Bursei.  De asemenea, tot printr-o astfel ...
Raiffeisen Bank si-a lichidat participatia de la Agras 05 dec 2006 The Money Channel
Banca a vandut in sedinta precedenta 4,4 milioane de actiuni, ceea ce reprezinta 13% din capitalul social. Tranzactia s-a realizat pe piata Deal, la pretul de 45 de bani pe titlu.

Cumparatorul actiunilor a fost Unita, actionarul ...
Agras si-a schimbat denumirea si directorul general 21 sep 2006 The Money Channel
Cu unanimitate de voturi, actionarii au aprobat schimbarea numelui societatii din Agras Grupul Wiener Stadtische in Agras Asigurare - Reasigurare SA. Actionarii societatii au ales-o pe Luminita Matei in functia de director general in locul lui Costel Eremia. Acesta ...
Schimbare la varf pentru Agras 29 aug 2006 The Money Channel
Actionarii companiei de asigurari Agras au numit-o pe Luminita Matei ca presedinte si director general si au aprobat schimbarea sediului social al firmei. Adunarea generala ordinara a actionarilor a mai decis numirea lui Bogdan Parvu in functia de director ...
Rezumat bursier 25.08.2006 25 aug 2006 The Money Channel
Bursa verde in ultima sedinta a saptamanii, chiar daca indicii BET si BET C au avut extrem de usoare cresteri de 0,01%, si respectiv 0,04%. BET FI a obtinut un castig mai bun de 0,67%, asta desi de dimineata incepuse cu un usor handicap de o jumatate de punct procentual. Lichiditatea a fost cea mai buna din aceasta saptamana de 6,3 milioane de euro. Sedinta a inceput promitator in ceea ce priveste volumele tranzactionate in special pe SNP si doua dintre societatile de investitii; SIF 2 si SIF 5. Petrom a fost cea mai lichida de pe piata cu un rulaj de peste 5,8 milioane de lei. Din totalul celor 11 milioane de actiuni transferate jumatate ...
Wiener Staedtische a obtinut un profit de 114,1 milioane euro pe semestrul I 23 aug 2006 The Money Channel
Asiguratorul austriac Wiener Staedtische a inregistrat in primul semestru al anului 2006 un profit net de 114,1 milioane de euro, in crestere cu 27% fata de perioada similara a anului trecut, a anuntat compania. Rezultatele s-au ...